Haine hippie – libertatea spiritului uman

Haine hippie – libertatea spiritului uman

Hainele hippie - Ce reprezinta stilul hippie? 

Stilul hainelor hippie se poate caracteriza printr-un singur cuvant: nonconformismul.

Adica un stil vestimentar care iese din tiparele cunoscute si se indreapta spre naturalete, culori vii si lejeritate.

Toate aceste caracteristici au facut ca acest stil sa reziste de-a lungul anilor, ba chiar sa devina din ce in ce mai actual. Influentele sale boeme sunt vizate de designerii vestimentari contemporani, prin noul stil boho-chic.

Originile curentului hippie

Nu insistam prea mult pe istoria curentului hippie, dar la inceputul anilor ‘60, pe fondul atmosferei social-politice a vremii, tinerii americani au inceput miscari masive in strada pentru apararea drepturilor civile, pentru ecologie, impotriva razboiului sau a inarmarii nucleare.

Principiile de viata bazate pe iubire, libertate, pace si muzica au stat la baza acestei miscari care a adus un impact deosebit in societate: rebeliunea, libera exprimare, toleranta, eliminarea conflictelor, libertatea.

Filozofia si imbracamintea hippie

Aspectele culturii hippie au lasat o amprenta aparte in vestimentatia oamenilor. Adeptii curentului, pentru a iesi din tiparele impuse, au preferat sa isi realizeze singuri hainele, manual, din fibre naturale precum bumbacul, canepa sau lana.

De mentionat aici chiar procedeul tie-dye de vopsire manuala a materialelor, in culori vii si cu modele psihedelice.

Inspiratia hainelor hippie

Desigur ca inspiratia hainelor hippie nu putea veni decat din asocierea legata de popoarele libere, nomade, care traiesc aproape de natura si in armonie cu aceasta. Astfel, influentele din zona indiana, sud-americana, incasa, gypsy, africana sau asiatica au stat la baza acestui stil unic. Influentele etnice au fost frumos integrate in acest curent uimitor.

Profilul hippie

Parul lung, uneori ondulat si purtat neglijent, prins cu cordelute si bentite multicolore, bluze inflorate, blugi evazati, veste franjurate, gentute colorate purtate pe umar, floricele in par sau la urechi, ochelari de soare mari. Am enumerat doar o parte din caracteristicile unui portret hippie.

Hainele hippie erau caracterizate de culori luminoase, materiale transparente, bluze scurte din bumbac si matase, deasupra taliei. Totul condimentat cu modele psihedelice si culori pictate, broderii si panglici cu inspiratie etnica. Fara marca, fara simboluri comerciale, ci doar flori, simboluri de pace si prietenie.

Sa invatam sa fim din nou liberi!

imagine